De ce agenții economici nu sunt dispuși să inițieze parteneriate public-private la sate

Oamenii de afaceri nu sunt interesați să dezvolte afaceri cu administrațiile publice locale, susține Directorul Institutului de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP), Iurie Calestru.

În momentul de față, în Republica Moldova sunt în derulare peste 70 de proiecte public-private, iar majoritatea covârșitoare a acestora urmează să fie implementată în zonele rurale.

De ce agenții economici nu sunt dispuși să inițieze parteneriate public-private la sate

 

Potrivit reprezentantului IDEP, economia slabă, lipsa de inițiativă a consiliilor locale, dar și a primarilor, face ca bussinesmanii să nu investească în proiecte de infrastructură locală, ceea ce compromite dezvoltarea țării per ansamblu.

«Să fim serioși, exploatăm un domeniu economic aflat în zona gri, este practic inexistent. Noi depunem efort să le explicăm tuturor că există și acest tip de afaceri. În Turcia, spre exemplu, drumurile, spitalele, aeroporturile, reprezintă niște istorii de succes ale colaborării dintre stat și sectorul privat», a declarat Iurie Calestru în cadrul emisiunii matinale la Radio Sputnik Moldova.